Pentru că acest festival reprezintă un omagiu adus marelui dramaturg Eugen Ionescu, născut în orașul Slatina, dorim ca și anul acesta, într-un mod inedit, la comemorarea a 111 ani de la naștere, să-i dedicam un ALTFEL de Festival…
„Dialogul absurZilor…?”
editia a X-a 2020
Având în vedere măsurile de prevenire și control al infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, prevăzute de Hotărârea Guvernului României nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și HOTĂRÂREA nr. 52 din 5.11.2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesare a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, a hotărât ca Festivalul de teatru pentru liceeni “Dialogul absurzilor…?”, ediția a X-a 2020-A SĂ SE ȚINĂ ÎN MEDIUL ONLINE.
REGULAMENT
- Concursul se adresează trupelor, formate din elevi de liceu, de la unităţile de învăţământ din judeţul Olt.
- Festivalul concurs se va desfasura pe o singura sectiune: SECTIUNEA MONOLOG;
- Prestația concurentului va fi filmată și trimisă în format electronic pe adresa cjcaolt@gmail.com ; ristinababoi@artasiculturaolt.ro, însoțită de fișa de înscriere cu datele concurentului, piesa/monologul/autor cu care participă, coordonator, trupa de teatru din care face parte, școala pe care o reprezintă, date de contact.
- Fiecare elev înscris în concurs poate participa cu o singură reprezentaţie
- Durata reprezentaţiei trebuie să fie cuprinsă între 3 şi 8 minute, iar limba în care va fi susţinută va fi obligatoriu limba română;
- Textul ales, trebuie sa reflecte tema și contextul festivalului (teatrul absurdului). Piesele pot fi din dramaturgia universală, clasică sau contemporană, dar pot fi și creații proprii;
- Termenul limită pentru trimiterea materialului filmat este, 25 noiembrie 2020, jurizarea urmand a avea loc in perioada 26- 01 decembrie a.c., iar începând cu data de 2 decembrie ac. să se facă publice rezultatele, atât în mass-media, cât și pe https://www.facebook.com/centruljudeteandeculturasiartaolt/ și pe site-ul institutiei, http://artasiculturaolt.ro/actualitate/actualitate-sectia-ppisccpc/
- Se vor acorda următoarele premii:
– Marele Premiu – 600 lei; Trofeu;
– Premiul I – 500 lei;
– Premiul II – 400 lei;
– Premiul III – 300 lei;
– 2x Mentiune; – 400lei;
– Premii speciale – 200 lei.
Persoane de contact:
Coordonator proiect,
Ristina Baboi – telefon: 0772.078.514;
Romulus Prioteasa – telefon: 0758.220.171.
ZONĂ DOCUMENTE
FISĂ DE ÎNSCRIERE
FORMAT WORD FORMAT PDF
Dacă doriți să previzualizați Fișa de Înscriere mai jos, dar nu apare, vă rugăm să apasați tasta F5 până când va apărea. Mulțumim!
REZULTATELE CONCURSULUI
TEATRU PENTRU MAINE
FESTIVAL DE TEATRU PENTRU LICEENI
“Dialogul absurZilor…?”, editia a X-a 2020 – Online
Premierea în urma jurizării Festivalului-Concurs de Teatru pentru Liceeni, „Dialogul absurZilor…?”, editia a X-a, desfășurată în mediul online, secțiunea monolog:
Marele Premiu – Anca Serban – „Ecaterina Teodoroiu”, Liceul Teoretic ”I.GHE Rosca”, Osica de Sus;
Premiul I – Țoi Melissa – „Marguerite” – E. Ionescu, Colegiul Național ”Radu Greceanu”, Slatina;
Premiul I – ex aequo – Țiu Diana- „Nebuna – colaj”, Palatul Copiilor ”Adrian Băran”, Slatina;
Premiul II – Oprea Andrei – „Eu cu cine votez?”, Colegiul Național ”Ion Minulescu” și Palatul Copiilor ”Adrian Băran”, Slatina;
Premiul II – ex aequo – Voiciski Andreea – „Nu mă auzi!?… Nu mă vezi!?…”, Liceul Teoretic, Iancu Jianu;
Premiul III – Dabu Ana Mihaela – „Reguli de lipsă de bun simț într-o sală de spectacol”, Liceul Teoretic, Balș;
Mențiune I – Voinesanu Anca Nicoleta – „Discursul unui nebun”, Liceul Teoretic ”Petre Pandrea”, Bals;
Mențiune II – Enache Alexia Maria – „Iubire neînțeleasă”, Colegiul Național ”Ion Minulescu”, Slatina;
Premiul Special pentru Originalitate – Lăcraru Maria Emilia – „Închisă în sine sau închide-mă în time”, Liceul Teoretic ”Petre Pandrea”, Bals;
Premiul Special pentru ineditul abordării dramatice – Besnă Alexia „Neica!…” Liceul Teoretic Iancu Jianu.
COMISIE DE JURIZARE
Președinte Juriu – Mihai Lungeanu – Regizor;
Membru Juriu – Andreea Doinea – Actor;
Membru Juriu – Ristina Baboi – Șef Secție P.P.I.S.C.C.P.C.T. din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt
ZONĂ DOCUMENTE
DOCUMENT OFICIAL LISTA PREMII
FORMAT PDF
Dacă doriți să previzualizați Fișa de Înscriere mai jos, dar nu apare, vă rugăm să apasați tasta F5 până când va apărea. Mulțumim!